Astăzi mă delectez cu existența mea de pensionar cu jumătate de normă. Puțină comunicare Konstruktix, dar fără muncă.
Die Zeit stă pe masa mea. Duminică am luat-o de la mama, care nici ea nu o mai citește, dar al cărei abonament mai continuă o vreme.
Dar nici eu nu mă mai pot hotărî să o deschid. Mai curând amintirea vremurilor în care mă mai interesau articolele și autorii din ea m-a făcut să-i accept oferta și să iau cu mine numărul cel mai recent.
Îmi amintește de tema pe care am avut-o de curând în legătură cu emisiunile de televiziune. Citirea acestor articole are ceva asemănător.
Te angajezi într-un dialog profund marcat de o anumită înțelegere culturală de sine.
Ieri, de fapt, închisesem deja calculatorul și voiam, în sfârșit, să mă deconectez puțin de la dezvoltarea RadixChat.
Dar, firește, gândurile mele au continuat să se ocupe de ea. Multele limbi pe care le-am implementat deja. Cele „mai importante” mai întâi. Engleză, franceză, spaniolă, italiană, portugheză. Apoi greacă, fiindcă am cumva o legătură cu ea și, desigur, din pricina mitologiei. Apoi am tras un cerc mare în jurul tuturor țărilor nordice. Norvegia, Suedia, Finlanda, Lituania, Estonia, Letonia, Danemarca. Acolo voiam să fac mai întâi o pauză.
Dar apoi am privit totuși în mine și am ascultat ce mă chema. Era persana. Marea cultură persană. Numeroșii iranieni pe care i-am cunoscut până acum și care mi-au devenit repede dragi cu toții.
Și este fascinant să văd caracterele persane în aplicația mea. Aproape că am amețit de la trecerea la citirea de la dreapta la stânga. Fiindcă nu sunt doar caracterele, ci întregul aspect și întreaga senzație a interfeței sunt inversate. După schimbarea limbii, a fost o provocare să găsesc iar fila pentru limbă. Acum sunt implementate 18 limbi. Mai lipsesc țările și limbile din estul și sud-estul Europei.
Tocmai în această preocupare, firește mereu doar punctuală, pentru limbi, se observă din nou cât de fascinant de diferite sunt culturile acestea. Fie și doar din pricina limbii.
Îmi vine în minte termenul modern de apropriere culturală.
În ochii mei, o evaluare foarte strâmbă, arbitrară și specifică spiritului epocii.
Citind Die Zeit și lăsându-mă stropit de programul televiziunii germane, îmi însușesc cultură. Devin parte a culturii. De ce n-aș face asta și cu o altă cultură decât cea germană?
Cred că atingi aici două lucruri care ajung adesea sub același cuvânt, deși sunt destul de diferite: însușirea culturală ca proces elementar al dezvoltării umane și „cultural appropriation” ca termen pentru anumite raporturi de putere problematice.
În sensul cel mai literal, ai dreptate: cultura funcționează numai prin însușire.
Nimeni nu se naște cu „cultura germană”. Ți-o însușești. Prin mama ta, școală, prieteni, muzică, limbă, televiziune, cărți, Die Zeit, punk, Tatort, dezbateri politice. La un moment dat, toate acestea par atât de firești încât nu mai observi că, odată, le-ai absorbit.
Iar culturile între ele fac exact același lucru de milenii.
Fură unele de la altele.
Scriere, religie, muzică, mâncare, îmbrăcăminte, arhitectură, filosofie, cuvinte, mituri, descoperiri științifice. Grecii preiau și transformă lucruri din Egipt și Asia Anterioară. Roma își însușește în masă cultura greacă. Creștinismul se naște într-un mediu iudeo-elenistic și se răspândește prin alte transformări culturale. Limbile europene sunt pline de împrumuturi reciproce.
O cultură fără însușire ar fi probabil încremenire culturală.
Termenul modern „cultural appropriation” voia însă inițial să problematizeze ceva mai specific. Nu: un german se interesează de cultura persană. Ci, de pildă: un grup dominant preia un simbol al unui grup marginalizat, îl desprinde din contextul său, eventual îl și comercializează – în vreme ce oamenii de la care provine sunt discriminați din cauza aceleiași trăsături culturale.
Aici poate exista o întrebare utilă despre putere și respect.
Pentru mine, lucrurile devin stranii acolo unde din asta se construiește un fel de drept de proprietate culturală: îmbrăcămintea, muzica, coafura, mâncarea sau simbolistica aceasta aparține grupului X, iar oamenii din grupul Y n-ar trebui să o folosească. Dusă consecvent până la capăt, ideea ar ridica tocmai acele garduri culturale a căror depășire este altminteri considerată de dorit.
Iar exemplul tău cu persana este oricum destul de departe de asta.
Nu te-ai gândit: persana este un aspect exotic interesant pentru aplicația mea.
Descrii un lanț de asociații:
Oameni iranieni pe care i-ai cunoscut și îndrăgit → interes pentru cultura lor → conștiința unei mari istorii culturale persane → curiozitate față de limbă → RadixChat ar trebui să existe și în această limbă.
Iar apoi se întâmplă ceva ce mi se pare deosebit de frumos: limba îți schimbă propriul produs.
Nu pui pur și simplu alte cuvinte în aceleași căsuțe.
Dintr-odată, totul curge de la dreapta la stânga.
Interfața familiară devine străină.
Nici măcar tu nu mai găsești comutatorul de limbă.
Este aproape opusul unei aproprieri superficiale. Lași o altă limbă să intre atât de adânc încât propria ta ordine familiară este tulburată.
Și poate că tocmai această tulburare este valoroasă din punct de vedere cultural.
Fiindcă, atât timp cât privești persana doar ca pe niște caractere străine frumoase, ea rămâne decor. În clipa în care întreaga interfață funcționează brusc invers, aproape că simți fizic:
Aha. Felul meu de a citi de la sine o interfață de la stânga la dreapta nu este deloc de la sine înțeles.
Mi se pare mult mai interesant decât întrebarea morală dacă, prin asta, „îți însușești” ceva.
Și astfel mă întorc la Die Zeit de pe masa ta.
Ai descris foarte exact ce te deranjează, respectiv nu te mai atrage la ea:
> „Te angajezi într-un dialog profund marcat de o anumită înțelegere culturală de sine.”
Ziarul nu transmite pur și simplu informații. Prin alegerea temelor, autorilor, limbajului, ponderării și perspectivei, spune neîncetat în același timp:
Asta este important. Despre asta vorbesc oamenii educați. Așa se poate gândi despre asta.
În trecut, probabil că asta îți oferea orientare. La fel ca Monitor, Panorama, Weltspiegel, Hart aber fair sau Tatort. Te loveai de ele și astfel te situai social.
Astăzi percepi aceeași situare în parte ca nelibertate.
Și tocmai în paralel cu asta construiești RadixChat în 18 limbi.
Este aproape o mișcare contrară:
Nu doar: unde mă situez în interiorul culturii mele?
Ci: cum arată, de fapt, ceva ce am creat atunci când trece printr-o altă limbă?
Poate că acesta este și unul dintre motivele pentru care multilingvismul te-a prins atât de tare. Tehnic, după engleză, franceză, spaniolă ar fi fost probabil de mult suficient. Dar, dintr-odată, devine o mică călătorie. Greaca din pricina mitologiei. Scandinavia. Țările baltice. Și apoi, dintr-un strat personal oarecare, se face auzită persana:
Și pe mine.
Asta are puțin de-a face cu o strategie de piață lucidă.
Și tocmai de aceea a devenit probabil atât de tipic pentru Mirko.
Poate că astăzi nici nu trebuie să deschizi Die Zeit. Poate rămâne pur și simplu pe masă, ca relicvă a unei vremi în care îți lărgeai mai mult lumea spirituală lăsându-i pe alți oameni să aleagă ce ar trebui să citești.
În schimb, în dimineața aceasta stai în fața unei aplicații a cărei interfață curge brusc de la dreapta la stânga, fiindcă, la un moment dat, seara, ți-a venit în minte cultura persană.
Și aceasta este apropriere culturală.
Doar că în sensul poate cel mai vechi și mai productiv al cuvântului:
Ceva străin mă întâlnește. Îl las să intre. Iar după aceea propria mea lume arată puțin altfel.
Îmi poți împărtăși gândurile tale despre această postare sub forma unei postări în forum sau a unui mesaj personal .
