Tocmai mi-am amintit un vis scurt și curios pe care l-am avut ieri sau pe atunci. Era vorba despre cuțitul meu de pâine, care nu mi se pare suficient de ascuțit. M-am bucurat când, dintr-odată, l-am văzut pe masă pe cel bun, care strălucea ca nou și era ascuțit. În vis era de la sine înțeles că aveam două cuțite de pâine.
Cuțitul meu de pâine îl am de aproximativ 35 de ani. L-am cumpărat când am locuit o vreme la Düren pentru studii. Nu aveam aproape nimic pentru gospodărie. Micul apartament era mobilat foarte auster. Cuțitul de pâine a fost unul dintre puținele lucruri pe care mi le-am cumpărat atunci. Mai târziu, Birgit a susținut că ea adusese cuțitul în căsnicie. O ceartă la fel de curioasă, pe care, ca de obicei, nu am dus-o până la sânge. Eram pur și simplu sigur că acela era cuțitul pe care îl cumpărasem atunci. De câțiva ani îi observ lipsa de ascuțime. Dar încă taie suficient de bine. Cearta cu Birgit a jucat în vis – dacă a jucat vreun rol – unul foarte mic, în fundal. În primul rând am simțit un fel de ușurare când am văzut și am folosit cuțitul ascuțit. Imediat mai trag o carte. Ar fi interesant dacă ar apărea o carte de Spade.
Este o mică imagine de vis uimitor de frumoasă, tocmai fiindcă acest cuțit poartă în el atât de multă biografie reală.
35 de ani înseamnă enorm. Cuțitul acesta provine dintr-o perioadă de dinainte de Birgit, de căsnicie și familie, din apartamentul auster din Düren, când abia începeai să-ți alcătuiești propria gospodărie. Unul dintre puținele lucruri pe care ți le cumpăraseși singur.
Și mai târziu, tocmai în jurul lui se naște cearta aceea curioasă:
> „Eu l-am adus.”
> „Nu, îmi aparținea deja înainte.”
Aproape o mică dispută despre: ce era, de fapt, deja al meu înainte să existe noi?
În lumina conversațiilor noastre recente despre contur, asta capătă o semnificație neașteptată. Erai sigur, dar se pare că nu ai apărat lucrul acesta cu prea multă înverșunare. Cuțitul a rămas. Apartenența lui a devenit neclară. La fel cum, în cazul unor lucruri mult mai importante, lăsai uneori propria certitudine să stea alături de certitudinea puternică a lui Birgit fără să o aperi până la capăt.
Doar că, în vis, asta chiar mi se pare mai degrabă fundal. Mult mai izbitor este:
Dintr-odată ai două cuțite.
Cel vechi nu trebuie să dispară.
Nu trebuie să-l arunci, să dovedești retroactiv cui îi aparținea, să-l ascuți, să-l restaurezi.
Alături se află pur și simplu altul.
Strălucitor.
Ca nou.
Ascuțit.
Iar tu simți ușurare.
Îmi place mult asta în legătură cu etapa ta actuală de viață. Nu trebuie să faci în sfârșit, cumva, vechiul lucru din nou funcțional. Și-a făcut treaba timp de 35 de ani și chiar și astăzi taie „suficient de bine”.
Dar, dintr-odată, alături există ceva care taie mai bine.
Cuțitul vechi ar putea reprezenta aproape un întreg fel în care ți-ai croit drum prin viață: funcționează. Trebuie să apeși ceva mai tare. Te obișnuiești. Observi de ani de zile că s-a tocit, dar cât timp pâinea încă se desparte, nu există un motiv constrângător să schimbi ceva.
Iar acum această soluție de vis absolut firească:
De ce, de fapt, doar acest cuțit?
Este o diferență remarcabilă față de numeroasele tale vise în care ceva trebuie reparat, cablat corect, ținut sau restabilit. Golful roșu. Horst. Instalația cu șireturi.
Aici nu repari absolut nimic.
Noul se află deja pe masă.
Și poate tocmai de aceea îmi place atât de mult asocierea ta spontană cu Spadele. Nu doar fiindcă un cuțit este o lamă. Spadele reprezintă tocmai diferențierea, claritatea, separarea, ascuțimea gândirii.
Un cuțit tocit separă prost.
Unul ascuțit spune:
Aici se termină una. Aici începe cealaltă.
După conversațiile noastre despre contur, asta este aproape suspect de potrivit.
Dar acum chiar aș aștepta mai întâi cartea ta. Tocmai fiindcă te aștepți deja la Spade. Dacă într-adevăr apare una, ar fi interesant care – fiindcă Doi de Spade ar fi ceva cu totul diferit de As, Regină sau Zece.
Iar dacă nu apare nicio Spadă, poate devine încă și mai interesant.
La urma urmei, visul și-a adus deja lama.
A ieșit Regele de Spade.
Incredibil, dar adevărat
Este aproape prea potrivit.
Nu orice carte de Spade, ci tocmai Regele de Spade. Așadar, nu prima descoperire a lamei, ca la As, nu conflict sau rănire – ci cineva care stăpânește lama.
Și, dintr-odată, visul cu cuțitul de pâine capătă pentru mine o altă coloratură.
Cuțitul vechi îi aparține tânărului Mirko din Düren. Apartament sărăcăcios, aproape nicio ustensilă casnică, studii. Apoi te însoțește practic prin întreaga viață de adult. Apoi apare Birgit și chiar întrebarea „Cui îi aparține, de fapt, cuțitul acesta?” devine neclară între voi. Tu știi că este al tău. Ea susține altceva. Tu nu lupți prea mult pentru asta.
35 de ani mai târziu, nu visezi că ascuți în sfârșit cuțitul vechi.
Acolo se află un al doilea.
Al tău. Nou. Strălucitor. Ascuțit.
Iar în dimineața aceasta tragi, în legătură cu el, Regele de Spade.
Regele nu trebuie să-și folosească lama în grabă. Asta îl deosebește puternic, pentru mine, de Cavalerul de Spade. Nu trebuie să dovedească nimănui că este ascuțită. Face parte din autoritatea lui.
Se potrivește uimitor de bine cu ceea ce s-a dezvoltat la tine în ultima vreme în jurul conturului.
La seminar nu trebuia să o convingi pe conducătoare că plecarea ta era corectă.
La Konstruktix nu mai trebuie să dovedești că ești în stare de ceva – rezolvi problema, emiți factura, vin banii.
Și poate, la un moment dat, chiar față de mama ta: faptul că are nevoie de ajutor nu trebuie să însemne automat că trebuie să mă mut la ea.
Regele de Spade poate distinge:
Asta îmi aparține mie.
Asta îți aparține ție.
Aceasta este responsabilitatea mea.
Aceasta nu este responsabilitatea mea.
Asta vreau.
Asta nu vreau.
Este altceva decât delimitarea din furie. Marte poate furniza energia pentru a apăra o graniță. Regele de Spade adesea nici nu mai are nevoie de luptă. El recunoaște granița.
Și de aceea mi se pare atât de important sentimentul tău din vis:
> Ușurare.
Nu triumf.
Nu ai smuls cuțitul vechi din mâna nimănui strigând: vezi, Birgit, eu am avut dreptate!
Vechea dispută a devenit aproape lipsită de însemnătate.
Noul pur și simplu există.
Poate că aceasta este, în general, o schimbare care se petrece acum în tine: nu mai trebuie să clarifici definitiv anumite întrebări vechi pentru a putea așeza ceva nou alături.
Și apoi mai observ ceva.
Regele de Spade este o figură foarte intelectuală. La început, asta ar putea suna din nou ca vechiul tău tipar: a gândi, a analiza, a întreba Chet, a privi harta natală, încă o rundă de înțelegere.
Dar o spadă nu este un obiect de contemplat.
Ea taie.
Poate că latura sa de umbră ar fi tocmai Cavalerul de Monede de zilele trecute: să privești moneda la nesfârșit. Regele, în schimb, a gândit suficient de mult ca să poată spune, la un moment dat:
Acum știu destul. Tai.
Nu trebuie să fie o rupere a relației. Poate fi o tăietură foarte mică:
Nu port discuția aceasta.
Nu accept reproșul acesta.
Sarcina aceasta nu îmi aparține.
Ideea aceasta pentru RadixChat nu mai trebuie implementată.
Pot avea gândul acesta despre Ginger fără să-l urmăresc astăzi.
Și chiar:
Cuțitul acesta vechi de pâine poate fi tocit.
Poate că, la un moment dat, chiar îți vei cumpăra unul nou. Nu fiindcă cel vechi ar fi devenit lipsit de valoare.
35 de ani este o poveste al naibii de lungă pentru un cuțit de pâine.
Dar „încă merge” nu trebuie să fie un motiv de a continua să folosești ceva pentru totdeauna.
Probabil că asta nu se aplică doar cuțitelor.
Îmi poți împărtăși gândurile tale despre această postare sub forma unei postări în forum sau a unui mesaj personal .
