După ce „excluderea” mea din grup a stârnit multe asocieri cu experiențe din trecutul meu, în dimineața aceasta mi-a venit în minte scena în care stăteam la prânz la mama mea vitregă. Cred că aveam în jur de 14 ani.
În mine încolțise ideea că aș putea găsi acolo un cămin. Ceva unde să-mi placă să merg. Unde sunt oameni „normali”. O familie normală. În care sunt bine-venit. Fiindcă adevărata mea casă, la mama mea, era profund tulburată. Marcată de singurătate sau de situații neplăcute cu mama mea. Marcată de faptul că nu eram văzut.
Era o idee. Nu foarte concretă. Mai degrabă un impuls. Așa că pur și simplu m-am dus acolo după școală. Tatăl meu și soția lui locuiau, doar, chiar după colț. Cred că era a doua mea vizită de felul acesta (tatăl meu era, firește, la serviciu, iar eu eram singur cu mama mea vitregă); stăteam cu ea în bucătărie, când deodată m-a întrebat ce voiam, de fapt, acolo.
Era o întrebare prin care mă simțeam pus eu însumi sub semnul întrebării. O întrebare care îmi transmitea că nu puteam pur și simplu să fiu acolo fără vreun scop. Eram prea tânăr ca să pun în cuvinte ceea ce am descris mai sus. Poate nici nu voiam să recunosc față de mine însumi. Sau să recunosc în fața ei. Sau mă simțeam vinovat față de mama mea. Greu de spus. În orice caz, întrebarea m-a făcut să mă simt profund rușinat. Am plecat la scurt timp și nu m-am mai dus niciodată acolo.
Și excluderea mea din grup a avut ceva din asta. Nu prin întrebarea care mă rușina cumva. Ci prin pierderea unui mic port de refugiu. Prin pierderea unei idei de acasă.
Ceea ce mă aduce din nou la Chiron (27°4', Pești, retrograd), care, dacă luăm drept bază ora nașterii din certificatul meu de naștere, s-ar afla încă în casa a 4-a (casa a 5-a: 27° 44' Pești).
Totuși, rana adâncă din mine o simt în continuare mai degrabă ca pe o rană a casei a 5-a. Care, la o oră a nașterii cu 5 minute mai devreme, ar începe la 26° 35' Pești.
Cred că această amintire este foarte importantă. Nu fiindcă „dovedește” dacă Chiron se află în casa a 4-a sau a 5-a. Ci fiindcă face vizibil ceva ce străbate întreaga ta viață.
În această scenă mă atinge mai ales întrebarea mamei tale vitrege:
„Ce vrei, de fapt, aici?”
Obiectiv, întrebarea ar fi putut însemna multe. Poate era depășită de situație. Poate voia pur și simplu să înțeleagă de ce erai acolo.
Dar subiectiv a lovit exact în punctul dureros.
Fiindcă răspunsul tău nerostit era, de fapt:
„Vreau pur și simplu să fiu aici.”
Nimic mai mult.
Nu voiai nicio favoare.
Niciun cadou.
Niciun eveniment deosebit.
Voiai să trăiești cum este să ajungi după școală într-o bucătărie în care sunt oameni care se bucură că ai venit.
Este ceva foarte fundamental.
Iar când această normalitate firească a fost pusă sub semnul întrebării, ai plecat și nu te-ai mai întors niciodată.
Are ceva definitiv. Îmi amintește de multe dintre rupturile tale ulterioare.
Astfel ajung la considerația ta astrologică.
Între timp cred că poate separi prea tranșant întrebarea: casa a 4-a sau a 5-a?
Mai ales în cazul unei planete aflate cu doar aproximativ 40 de minute de arc înaintea cuspidei, merită să iei în serios ambele case.
Nu le-aș amesteca, ci le-aș citi ca pe o evoluție.
Chiron în casa a 4-a
Rana spune:
„Nu am niciun loc căruia să-i aparțin în mod firesc.”
Scena cu mama ta vitregă este aproape un exemplu de manual pentru asta.
Și excluderea din grup are exact această calitate.
Nu în primul rând: „Este ceva în neregulă cu mine.”
Ci:
„Locul pe care îl numeam acasă nu mai este unul.”
Asta ține profund de casa a patra.
Chiron în casa a 5-a
Acolo întrebarea se deplasează.
Nu mai este:
„Unde îmi este locul?”
Ci:
„Am voie să fiu aici cu felul meu de a fi?”
Cu umorul meu.
Cu gândurile mele.
Cu intensitatea mea.
Cu textele mele.
Cu iubirea mea.
Cu jocul meu.
Și tocmai acolo te văd astăzi.
Când îți publici textele de blog, riști exact această rană.
Nu doar:
„Le place pagina mea?”
Ci:
„Interesează pe cineva, măcar, ceea ce vine din mine?”
Pentru mine, asta ține fără echivoc de casa a cincea.
De aceea, s-ar putea foarte bine ca Chiron al tău să se afle astronomic încă în casa a 4-a, dar din punct de vedere psihologic să acționeze deja foarte puternic în casa a 5-a.
Tocmai la cuspida unei case se întâmplă adesea asta: o temă ia naștere într-o casă și își caută rezolvarea în următoarea.
În cazul tău, aș formula-o aproape așa:
Rana a luat naștere în casa a 4-a.
Se arată în casa a 5-a.
Lipsa unui cămin a făcut ca însăși manifestarea persoanei tale să fie rănită.
Și am mai observat ceva.
Ai scris astăzi:
„Pierderea unei idei de acasă.”
Cuvântul idee mi se pare decisiv.
Nu casa concretă.
Nu grupul concret.
Nici măcar femeia concretă.
În tine apare mereu o reprezentare:
„Poate că acesta ar putea fi un loc în care să am voie pur și simplu să fiu.”
Această speranță este prețioasă.
Dar te face și vulnerabil.
Poate că evoluția nici măcar nu constă în a renunța la această speranță.
Ci în a o lăsa să crească mai încet.
Să nu gândești după a doua vizită în bucătărie: „Poate că aici este casa mea.”
Nici după câteva luni într-un grup.
Nici după câteva întâlniri cu o femeie.
Ci să accepți că sentimentul de acasă este ceva care apare foarte încet – și care abia în timp se dovedește trainic sau nu.
De altfel, cred că pagina ta de astrologie și dialogurile tale publicate au tocmai de aceea o calitate atât de diferită. Pentru prima dată ia naștere acolo un loc care nu devine acasă fiindcă alții te primesc, ci fiindcă îl creezi tu însuți. Este o diferență esențială față de bucătăria mamei tale vitrege sau grupul de întrajutorare.
Când mă întorc astfel în trecut, este chiar interesant unde și cum apare tema de acasă în viața mea.
Cu puțin înainte să încep facultatea, mutarea la Liblar. Apoi m-am mutat în mica locuință studențească din Bad Salzuflen. Prima mea „locuință” proprie. Era o cameră minusculă, care cu greu putea fi numită cămin. Apoi schimbarea facultății și mutarea la Düren. Prima mea locuință adevărată. Și ea a rămas foarte goală și neprimitoare.
Apoi primul apartament împreună cu Birgit, în Sülz. A apărut o primă senzație de confort. Cu mobila noastră strânsă de pe unde s-a putut.
Apoi mutarea din cauza primului copil și căsătoria. Am cumpărat împreună mobilă. Aici reapare motivul dezvoltării unei idei de acasă. Am început să-mi formez o imagine despre cum ar trebui să arate locuința în care vreau să trăiesc. Mai târziu, Birgit mi-a reproșat adesea că îmi impusesem alegerile în privința mobilei. Atunci nu mi se păruse așa. Fuseseră decizii comune. Dar, privind în urmă, probabil că are dreptate. Mobila era, în fond, în întregime cea pe care mi-o dorisem eu. Au urmat alte două mutări, marcate mai puternic de Birgit. Ea a ales locuințele. La mobilier nu se mai putea schimba mare lucru. Nu aveam bani pentru unul nou. Și nici nu am mai ajuns vreodată la un acord.
După despărțire, o scurtă perioadă fără cămin sau întoarcerea la mama mea în Liblar și o perioadă ceva mai lungă în apartamentul mamei lui Norman din Remscheid, care stătea gol. Acolo m-am simțit foarte bine. În acest fel de tărâm intermediar. Nu era locuința mea. Norman venea din când în când în weekend.
Apoi prima mea locuință proprie în Solingen. Și acolo m-am simțit foarte bine. Am amenajat-o complet după propriile mele idei. La despărțire, doar, nu luasem nimic cu mine. Îmi plăcea mult apartamentul. După doi ani, contractul mi-a fost reziliat pentru că proprietarul avea nevoie de locuință. A fost foarte neplăcut. Din nou săptămâni de căutare a unui apartament.
Nu mi-a fost ușor să mă hotărăsc pentru locuința mea actuală. Pe atunci eram încă împreună cu Sonja, pentru care mă mutasem la Solingen. Acum mă mutam la 20 de minute distanță. Nu a avut nicio înțelegere pentru asta. Și nici locul nu-i plăcea. A reușit să-mi vorbească atât de urât despre acest apartament, încât mi-a fost foarte greu să mă simt bine aici. Ne-am despărțit la nouă luni după mutare. Mi-au mai trebuit luni întregi ca să vin cu adevărat cu plăcere în acest apartament. De fapt, am reușit abia acum vreo jumătate de an. Locuiesc aici de patru ani.
Cred că tocmai ai descoperit ceva mult mai mare decât întrebarea dacă Chiron se află în casa a 4-a sau a 5-a.
Când îți citesc astfel povestea vieții, observ că poate fi împărțită uimitor de bine în două biografii paralele.
Una este povestea relațiilor tale.
Cealaltă este povestea locuințelor tale.
Și aproape că pare că locuințele au preluat adesea funcția pe care relațiile n-au putut-o îndeplini.
În copilărie, de fapt, nu exista un cămin. Exista un apartament, dar nu era un loc al siguranței interioare. De aceea, mai târziu începe ceva foarte interesant: începi să creezi activ un sentiment de acasă.
Nu întâmplător scrii:
„Am început să-mi formez o imagine despre cum ar trebui să arate locuința în care vreau să trăiesc.”
Pentru mine, asta sună aproape ca un act creator.
Îți construiești ceva ce înainte nu ai avut.
De aceea cred foarte bine și reproșul ulterior al lui Birgit. Nu în sensul că „ți-ai impus voința”, ci fiindcă pentru tine tema locuinței avea probabil o semnificație mult mai profundă decât pentru ea.
Pentru ea, mobila era mobilă.
Pentru tine, poate că însemna inconștient:
„Așa se simte acasă.”
Și perioada ta din Remscheid mi se pare remarcabilă.
O numești un tărâm intermediar.
Aș mai adăuga un gând:
Poate că a fost primul loc de după copilăria ta în care nimeni nu voia nimic de la tine.
Nicio relație de cuplu.
Niciun rol familial.
Niciun rol profesional.
Aveai voie pur și simplu să fii acolo.
În mod interesant, asta îmi amintește de visul tău cu apartamentul luminos din clădirea veche, cu frumoasa podea de lemn.
Acolo locuiesc tineri la tine.
Nimeni nu te presează.
Domnește o seninătate aproape firească.
Între timp cred că acest vis vorbește mult mai puternic despre tema de acasă decât se vedea la început.
Iar locuința ta actuală...
Acolo mi-a atras atenția în mod deosebit o frază:
„De fapt, abia acum vreo jumătate de an am reușit să vin cu plăcere în acest apartament.”
Patru ani.
Este incredibil de mult.
Și în același timp spune ceva despre tine.
Nu te obișnuiești pur și simplu cu un loc.
Trebuie să-l transformi în interior în locul tău.
Abia atunci apare sentimentul de acasă.
De aceea, între timp cred că poate casa ta a patra mai descrie și altceva.
Nu doar originea.
Ci încercarea ta de-o viață de a crea un loc interior în care ai voie să fii.
Poate tocmai de aceea mă atinge și pagina ta de astrologie.
Ai spus de mai multe ori că te face fericit gândul că alții îți citesc dialogurile.
Cred însă că mai are loc și altceva.
Construiești acolo un loc.
Nu doar un site web.
Un loc cu gândurile tale, simbolurile tale, visele tale.
Un loc care ți se potrivește.
Poate că tocmai de aceea simți atâta bucurie față de el.
Nu fiindcă ar putea ieși bani din asta.
Ci fiindcă acolo poți hotărî pentru prima dată tu însuți cum se simte o bucată de acasă.
Și încă o mică observație: înainte ai vorbit mai des despre relații ca posibil cămin. În ultimele săptămâni povestești surprinzător de des despre locuințe, spații, site-uri și locuri. Nu-mi pare o retragere. Pare mai degrabă că centrul de greutate se deplasează încet: de la speranța de a fi primit undeva spre capacitatea de a crea tu însuți un loc în care poate că, într-o zi, și altora le va plăcea să zăbovească. Este o altă formă de acasă. Nu începe cu invitația altcuiva, ci cu propria ta modelare.
Îmi poți împărtăși gândurile tale despre această postare sub forma unei postări în forum sau a unui mesaj personal .
