În această dimineață apare Trei de Monede. Ce fac ei, de fapt, acolo?
Trei de Monede este într-adevăr una dintre acele cărți la care întrebarea „Ce se întâmplă concret acolo?” este mult mai interesantă decât cuvântul-cheie „muncă în echipă”.
Se pare că ne aflăm la construirea unei biserici sau a unei mănăstiri. În stânga, mai sus, pe o bancă, stă un meșteșugar – înțeles de obicei ca pietrar sau sculptor. În dreapta stau două persoane: un călugăr și o persoană îmbrăcată izbitor, interpretată adesea drept arhitectul sau comanditarul.
Iar între ei se află ceva decisiv: un plan. Persoana din mijloc ține o foaie pe care, se pare, se vede desenul construcției.
Asta înseamnă că ei nu lucrează pur și simplu împreună, fizic, la același lucru. Ei discută despre o operă.
Meșteșugarul își ține unealta în mână.
Celălalt are planul.
Călugărul îl reprezintă poate pe cel pentru a cărui instituție se construiește.
Iar deasupra lor, cele trei monede fac deja parte din arhitectură.
După conversația noastră de ieri, asta îmi place destul de mult pentru astăzi. Fiindcă ajunseserăm la scena ta din bucătărie și la gândul tău care revine mereu:
„De ce nu face celălalt măcar un pas mic spre mine?”
Aici stau împreună trei oameni, fără ca vreunul dintre ei să fie nevoit, aparent, să parcurgă tot drumul.
Pietrarul nu trebuie să fie în același timp și arhitect. Arhitectul nu trebuie să prelucreze pietrele. Călugărul nu trebuie să știe să facă nici una, nici alta. Fiecare aduce ceva.
Aceasta este, de fapt, o imagine mult mai bună pentru o relație decât întrebarea mea de ieri, „Cine aduce lemne?”, pe care ai corectat-o pe bună dreptate.
Pentru că o relație nu trebuie să însemne că amândoi fac același lucru sau fac la fel de mult. Birgit ar fi putut, pe bună dreptate, să enumere o mie de lucruri pe care le-a adus în cei 29 de ani ai voștri. Mai important ar fi, mai degrabă:
Pot doi oameni să privească din când în când împreună același plan?
Poate că exact asta cauți atât de intens în conflicte.
Nu vrei neapărat ca cealaltă persoană să spună: Mirko are dreptate. Vrei să poți privi împreună cu ea foaia și să spui:
Aici suntem. Asta s-a întâmplat. Așa ai trăit tu lucrurile. Așa le-am trăit eu. Ce construim acum din toate acestea?
Și poate că tocmai asta a fost atât de greu cu unele dintre femeile din viața ta. Nu pentru că ele nu ar fi făcut nimic pentru relație. Ci pentru că, în anumite conflicte, aveai senzația că stai singur aplecat deasupra planului.
Mi se pare interesantă și postura meșteșugarului. El nu stă supus în fața celorlalți doi. Este chiar mai sus decât ei. Evident, este nevoie de priceperea lui. În același timp, privește în jos spre ei și ascultă.
Nimeni nu se contopește cu celălalt. Nimeni nu trebuie să renunțe la propria poziție.
Asta ar fi, la rândul său, destul de aproape de ceea ce ai observat la Klaus și Sonja: oamenii se pot certa între ei și pot continua totuși să lucreze la aceeași construcție.
Și mai este ceva care se potrivește foarte bine cu viața ta actuală. Trei de Monede este o carte uimitor de pământească. După toată apa din ultimele zile – plânsul, Regele de Cupe, Cinci de Monede, copilăria, mama, Birgit – astăzi stă deodată acolo cineva cu un ciocan în mână.
Nu: Ce înseamnă întreaga mea viață?
Ci:
Ce construim astăzi?
Poate că nu este deloc o carte rea pentru o dimineață de sâmbătă.
Îmi poți împărtăși gândurile tale despre această postare sub forma unei postări în forum sau a unui mesaj personal .
